Despre EDUIURIS

Proiect inițiat și susținut de Asociația VeDemJust. Scopul nostru: educarea juridică a copiilor și tinerilor. Efecte: cunoașterea legii, schimbarea atitudinii față de norme și scăderea infracționalității juvenile.

Social Media
 

Educație Juridică Non-formală

Pe ce bază se desfășoară educația non-formală? În anul 2013 s-a încheiat un Protocol între Ministerul Justiției și Ministerul Educației prin care s-a permis accesul profesioniștilor dreptului în școli și al elevilor în tribunale pentru întâlniri pe teme legate de drepturi, dar mai ales de responsabilități; au mai semnat documentul Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public. În anul 2017 acest protocol s-a extins și la organizațiile de avocați, de consilieri juridici, de mediatori, de studenți și la asociațiile neguvernamentale.

.

Cui adresez o invitație? Pentru a invita în școala vostră un om al legii este suficient să dați un simplu telefon la instanța judecătorească din zonă – date de contact pe http://portal.just.ro; la parchet – date de contact la http://mpublic.ro/ro/content/harta-unitati-subordonate; sau la un barou – datele avocaților la http://unbr.ro/barouri-membre/.

Pentru a invita un membru sau un voluntar al asociației VeDem Just – singura asociație de tineri juriști din România care desfășoară constant programul de educație judică la nivel național – puteți contacta persoanele indicate la https://educatiejuridica.ro/contact ori să trimiteți un mesaj direct pe FB https://fb.com/vedemjust.ro. În funcție de disponibilități, asociația nostră va putea trimite în școala dvs un judecător, un grefier, un avocat, un polițist sau un consilier juridic.

.

Cine contactează? Contactarea invitatului poate fi făcută de către directorul școlii sau de un diriginte. Contactarea se poate face și de către un reprezentant al elevilor sau al părinților, dacă trebuie să existe acordul cadrului didactic care va ceda ora sa. Invitații vor veni voluntar în școală.

.

Cât durează? Lecțiile durează, de regulă, o oră.

.

Ce elevi participă? Pot participa elevii de la orice nivel de învățământ preuniversitar. Ideal ar fi ca să participe cei se apropie de vârsta de 14 ani sau au împlinit-o deja. Desigur, profesorii pot participa și ei la ore. Dacă spațiul permite, pot participa la o astfel de întâlnire elevii de la mai multe clase, de preferință de vârste apropiate.

.

Unde și cum se desfășoară? Lecția se poate desfășura într-o clasă, un laborator sau un amfiteatru din cadrul școlii ori într-o sală de judecată a unei instanțe judecătorești. Lectorul va apela la metode și tehnici specifice educației non-formale. Se vor pune întrebări, se vor da exemple din cazuri practice, se va citi din legi, se vor da explicații într-un limbaj accesibil elevilor, se vor înmâna cărți elevilor activi. Se pot face fotografii sau filmări care vor fi postate pe rețelele de socializare. Activitatea va fi raportată Ministerului Educației de către școală și Ministerului Justiției de către magistrat.

.

VeDem Just încheie protocoale? Venirea membrilor sau voluntarilor noștri în școli se face în baza unui acord verbal. Dar, dacă este necesar, vă propunem un model de protocol cu unitatea școlară.

ÎNTREBĂRI: În caz că aveți dificultăți de a contacta un om al legii sau un student la drept din zona dumneavoastră ori dacă aveți întrebări cu privire la programul național de educație juridică, puteți adresa întrebări prin FB la http://fb.com/eduiuris.