Proiect inițiat și susținut de Asociația VeDemJust. Scopul nostru: educarea juridică a copiilor și tinerilor. Efecte: cunoașterea legii, schimbarea atitudinii față de norme și scăderea infracționalității juvenile.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Agenda taberei: AICI
.
Elevii selectați: AICI
.
Regulament tabără: AICI
.
Anunț tabără: AICI
.
– Tabără de vară pentru educația juridică adresată adolescenților –
Până pe 10 iulie poţi să te înscrii în tabăra de educaţie juridică „Summer Legal Academy” .
Este a treia ediţie pe care o organizează asociaţia de tineri jurişti VeDem Just; poartă numele „Şcoala de Libertate”.
Anul acesta mergem la mare în perioada 8-13 august; 30 locuri, cazare şi masa gratuite la Costinești, pentru elevi din România (15 locuri) și Rep. Moldova (15 locuri).
.
INFORMEAZĂ-TE!
👀 Vezi cine suntem AICI şi de ce facem educaţie juridică AICI;
👁️ Informează-te despre taberele anterioare AICI și AICI; despre actuala tabără VIDEO;
👀 Citeşte atent Regulamentul de înscriere şi de desfăşurare a taberei AICI.
.
ÎNSCRIE-TE!
Ne trimiţi un mini-CV cu poză reprezentativă la adresa educatiejuridica@vedemjust.ro;
📧 Pune şi o scrisoare de intenţie să vedem de ce vii la noi şi ce vei face cu informaţiile primite;
Termenul limită pentru înscrieri este 10 iulie 2021;
Câştigătorii din România și Moldova a celor 30 locuri în tabără vor fi anunţaţi pe data de 15 iulie.
NE VEDEM JUST LA MARE!
– Tabără de vară pentru educația juridică adresată adolescenților –
De patru ani asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) promovează în România educația juridică pentru elevi. Asociația și-a fixat ca obiectiv introducerea materiei „Educație Juridică” ca materie opțională în învățământul preuniversitar. Începând cu anul 2019 VeDem Just dezvoltă proiectul „LEGAL ACADEMY”.
Proiectul „Legal Academy” își propune să adune reprezentanți ai elevilor din diverse județe în tabere de vară cu tematică specifică: educația juridică.
Anul acesta desfășurăm două evenimente pe teritoriul României: unul pentru elevii din Transilvania și celălalt pentru elevii din Moldova.
În cadrul evenimentului, participanților li se va asigura transportul, cazarea timp de 4 nopți și trei mese pe zi. Asociația va organiza sesiuni de instruire și evenimente în aer liber. Participanții vor primi gratuit manualul de educație juridică editat de VeDemJust, se vor familiariza cu noțiuni ce țin de domeniul legal și juridic (organizarea statului, democrația, organizarea justiției, drepturi și responsabilități specifice vârstei, securitatea cibernetică), vor stabili modul de implementare a proiectului „Micii prieteni ai legii” la nivel școlii din care provin, vor organiza procese simulate și vor socializa seara prin jocuri specifice și vizionări de film cu tematică juridică (ex. „De ce eu?”).
„Consiliul Național al Elevilor” va asigura informarea elevilor doritori, selecția participanților și susținerea în implementarea proiectului la nivel local.
Doritorii trebuie să se informeze cu privire la proiectul național de educație juridică desfășurat de organizație de pe site-ul www.vedemjust.ro/p/educatie-juridica și cu privire la evenimentele de acest tip de pe rețelele de socializare facebook/eduiuris și instagram.com/educatiejuridica.
Aplicațiile se vor depune exclusiv online la adresa educatiejuridica@vedemjust.ro și constau într-un scurt CV, o fotografie și o scrisoare de intenție care să justifice interesul pentru educația juridică și angajamentul de implementare a proiectului la nivel local. Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 18 iulie pentru Turda și 20 iulie pentru Suceava.
Timp de cinci zile reprezentanții VeDemJust și invitații lor vor desfășura activități și vor ține sesiuni de instruire privind educația juridică:
Luni | 9.00- 13.00 | Sosirea participanților |
22 iulie | 13.00-14.00 | Prânz |
14.00-15.00 | Prezentarea organizatorilor/proiectului/participanților | |
15.00-16.00 | Joc de socializare | |
16.00-18.00 | Tânărul și legea (Cristi Danileț, VedemJust) | |
18.00-20.00 | Cină | |
20.00 -22.00 | Film “De ce eu?” | |
Marți | 9.00-10.00 | Mic-dejun |
23 iulie | 10.00-11.00 | Tânărul și drogurile (Sebastian Marcu – Brigada AntiDrog) |
12.00-12.30 | Pauza | |
12.30-13.30 | Ce este bullying-ul? (Oana Marchiș, CRD) | |
13.30-15.00 | Prânz | |
15.00-17.00 | Ce este democrația? (Andriana Cosciug, CRD) | |
17.00-19.00 | Pregătire pe echipe (procese simulate) | |
19.00-20.00 | Cină | |
20.00-22.00 | Seara de karaoke | |
Miercuri | 9.00-10.00 | Mic-dejun |
24 iulie | 10.00-12.30 | Introducere în argumentare (Adrian Crișan, CRD) |
12.30-14.00 | Prânz | |
14.00-16.00 | Tânărul și digitalizarea (Alexandru Florea) | |
16.00-18.00 | Libertatea de exprimare (Cristi Danileț) | |
18.00-20.00 | Cină | |
20.00-22.00 | Pregătire pe echipe (procese simulate) | |
Joi | 9.00-10.00 | Mic-dejun |
25 iulie | 10.00-12.30 | Vizită Salina Turda |
12.30-13.30 | Deplasare la Cluj-Napoca | |
13.30-15.00 | Vizită tribunal & procese simulate | |
15.00-17.00 | Program liber | |
17.00-18.00 | Deplasare la Turda | |
18.00-20.00 | Cină | |
20.00-22.00 | Petrecere | |
Vineri | 9.00-10.00 | Mic-dejun |
26 iulie | 10.00-12.00 | Pregătirea proiectelor de diseminare |
12.00-13.00 | Prezentarea proiectelor de diseminare | |
13.00-13.30 | Diplome și rămas bun | |
13.30-14.00 | Plecarea participanților |
Fiecare dintre participanți va primi o diplomă de absolvire și va deveni un ambasador al educației juridice în localitatea/județul său. În această calitate fiecare va organiza în școala sa clubul „Micii prietenii ai legii” cu trei obiective: organizarea de întâlniri rperiodice pe teme de educație juridică și orientare în carieră, organizarea anuală a câte unui concurs de educație juridică și pregătirea cadrului pentru identificarea profesorilor care să predea ca opțional la decizia școlii, materia educație juridică. Profesorii urmează a fi instruiți de VeDem Just în cadrul unor sesiuni speciale ulterioare.
În caz de succes al proiectului „Legal Academy”, partenerii vor continua proiectul prin organizarea unor tabere de vară/iarnă pentru elevi din toate județele, astfel ca în cel mult doi ani să existe cluburi „Micii prieteni ai legii” în toată România.
Sub egida acestor cluburi se vor organiza întâlniri cu practicienii dreptului și vizite la tribunale, precum și concursuri locale de educație juridică. În funcție de finanțările existente, VeDemJust va organiza etape regionale și apoi etapa națională a concursului de educație juridică.
Pe termen mediu, proiectul își propune sensibilizarea copiilor cu privire la Rule of Law și introducerea materiei „Educație juridică” în cât mai multe școli ca materie opțională.
Pe termen lung, proiectul are în vedere creșterea încrederii tinerilor în autorități, respectarea legii și reducerea numărului celor implicați în comiterea de acte ilicite.
Oana Negru,
Manager Proiect,
Tel. 0772-134-932